La festivalul usturoiului de la Pasul Tihuța din 1-3 septembrie 2017 vor fi așteptați circa 25 000 de vizitatori, iubitori de istorie și usturoi (sau ai, în limba cea bătrână).
La festivalul de anul trecut ( https://web.facebook.com/Festivalul-Usturoiului-in-Tinutul-Contelui-Dracula-649697225059102/?_rdc=1&_rdr), țăranii din zonă au venit cu levănţica crescută la munte, aranjamentele florale şi buchetele cu usturoi, peşte afumat tradiţional, brânză, urdă, pâine coaptă pe frunză de varză, cozonaci, miere, dulceţuri, siropuri, sucuri naturale, plăcinte şi ciocolată de casă, etc..
În acest an îi așteptăm pe organizatori, să onoreze cum se cuvine planta de onoare a festivalului (aiul- usturoiul) și ca atare ne permitem să îi facem lui Răzvan Cerceja, inițiatorul și sufletul petrecerii, următoarele sugestii pentru a îndepărta toate duhurile rele din zona evenimentului:
- realizarea unei cununi cu usturoi de câțiva km pentru a fi introdusă în cartea recordurilor;
- realizarea unei statui a lui Dracula din usturoi;
- concurs de poezie legată de usturoi;
- scenete de teatru ale elevilor din zonă, legate de cultura usturoiului și de conexiunile istorice ale acestuia;
- povesti cu usturoi (https://www.youtube.com/watch?v=a0uqRySGQTQ);
- atelier de pictură pe tematica usturoiului;
- muzică legata de usturoi;
- ghicitori cu usturoi (http://www.povesticutalc.ro/ghicitori-Usturoiul.html);
- amenajarea exterioară cu usturoi a caleștii lui Dracula;
- construirea în miniatură a castelului lui Dracula din usturoi;
- anunțarea începerii procedurii de atestare a Usturoiului lui Dracula ca produs DOP (Denumire de Origine Protejată) la nivel european;
- anuntarea inceperii procedurii de certificare ecologică a Usturoiului lui Dracula;
- Lansarea ACADEMIEI USTUROIULUI (un for de academicieni onorifici pe modelul ACADEMIEI MINCINOȘILOR de la Moncrabeau din Franța (http://academiedesmenteurs.fr/) ce poate pune în valoare dimensiunea agroculturală a usturoiului precum și redarea adevărului istoric despre Dracula, falsificat de B. Stocker;
- organizarea unui concurs culinar cu degustare de preparate din usturoi ( vin de usturoi; țuică de usturoi; oțet de usturoi; ulei de usturoi; prăjituri cu usturoi; ciorbe cu usturoi; dulcețuri cu usturoi; brânzeturi cu usturoi; ceaiuri cu usturoi; pâine cu usturoi; salate pe bază de usturoi ca ingredient principal; condimente măcinate pe bază de usturoi);
- realizarea unei invitații de participare la eveniment pentru organizatorii celor mai importante festivaluri de usturoi din lume (Festivalul din Toronto, Canada: http://ici.radio-canada.ca/emissions/ya_pas_deux_matins_pareils/2015-2016/chronique.asp?idChronique=416745; Festivalul din Carp, Canada: https://www.tourismeottawa.ca/evenements/festival-dail-de-carp/; Festivalul din Gilroy, California: https://fr.wikipedia.org/wiki/Festival_de_l%27ail_de_Gilroy; Festivalul Garlic din Franța: https://web.facebook.com/festivaldelailSteAnne/?_rdc=1&_rdr; Festivalul usturoiului roz de la Lautrec Franța: http://www.ladepeche.fr/article/2017/06/19/2596543-au-bonheur-de-l-ail-rose.html; Festivalul de la Piolenc, Franța: http://www.mairie-piolenc.fr/iso_album/progamme_fete_ail_2017.pdf; Festivalul din insula Wight, Marea Britanie: http://www.routard.com/guide_agenda_detail/9394/garlic_festival_(festival_de_l_ail)_sur_l_ile_de_wight.htm; etc…
Avram Fițiu
Secretar General
Federația Națională de Agricultură Ecologică
Mai multe detalii despre tematica renașterii din cenușa uitării a satului românesc, puteți vedea pe publicația noastră online http://www.romanianoastră.info
Cartea Savarea Fermei Țărănești se poate descărca gratuit de pe blogul meu: http://www.avramfitiu.ro/