Paradigma neputinței la români: De ce nu știe țăranul din câmpie să vândă pâine și continuă să vândă materie brută?

0
2376
views
Sursă:youtube.com

Suntem în plin sezon al secerișului la grâu și mulți dintre noi ne întrebăm ce pâine vom mânca în acest an.  Știm că avem parte de o secetă accentuată în multe zone ale Europei, ceea ce va pune o presiune uriașă pe prețul de vânzare estimat astâzi între 600-630 de lei /tonă.

Sigur că ne putem întreba ce profit poate să facă un agricultor român cu 10-50 ha vânzând la 60 de bani /kg de grâu și în același timp ne putem la fel de bine întreba oare cât profit face industria de panificație ce cumpără acest grâu la preț de nimic. Sigur că lucrurile se schimbă la nivel de profitabilitate la jucătorii industriali cu mii și zeci de mii de ha, dar ei nu contează numeric decât la nivel de maxim 0,1 % din numărul total de agricultori, așa că nu sunt reprezentativi din punct de vedere social.

Marea paradigmă pe care nu a reușit să o depășească agricultorul din câmpie și anume vânzarea de cereale brute vine din perioada interbelică.  Nu mai există țară în Europa care timp de 100 de ani mâine poimâne, să nu evolueze structural în domeniul producției de cereale de la producția de materie brută la fâină sau pâine.

În acest secol al neputinței pentru cerealicultorul român ar fi fost de dorit măcar dezbateri serioase la nivelul organizațiilor de producători, și nu am auzit de așa ceva. Cineva (probabil traderii, furnizorii de inputuri) ține această lume a producției de cereale într-un cerc vicios al incapacității de reflecție de cel puțin 27 de ani, în care singura dezbatere pe care o au agricultorii este legată de prețul grâului, deși nu sunt ei ce controlează acest aspect ci băieții deștepți. Să te preocupe 27 de ani o problemă pe care nu tu o generezi și nu o poți controla se numește cel puțin ignoranță dacă nu prostie.

În loc să produci făină sau pâine unde prețul de achiziție al materiei prime este irelevant dacă ești integrator (producător și procesator) atenția ta ți-a fost distrasă de o campanie media bine orchestrată și finanțată în acest răstimp de către furnizorii de inputuri (pesticide, îngrășăminte, utilaje, asiguratori; etc..) și traderii de cereale.

În acest timp, ceralicultorii europeni s-au prins de schema înșelătoriei și au evoluat cu ferme de 10-50 ha către unități integratoare ce produc cel puțin făină dacă nu, pâine pentru a obține un profit decent din munca lor. La o investiție de 500 000-1 000 000 euro într-o fermă de cereale (300-500 ha) din bazinul parizian a marilor agricultori francezi, agricultorul are două variante de rezolvat această dilemă a producției brute: ori trec pe procesare ori aleg ștreangul spânzurătorii (2 cerealieri și crescători de vaci își pun ștreangul în fiecare zi datorită împrumutului bancar și al prețului cerealelor).

În România doar câțiva jucători industriali au găsit cheia rezolvării paradigmei neputinței sectorului de cultură mare, dintre care Dimitrie Muscă reprezintă etalonul reușitei. În fapt această paradigmă a deznădejdii nu ține de lipsa de bani dintr-o fermă de ceraele ci de o lipsă crasă de viziune a statului. a organizațiilor de agricultori și a agricultorilor înșiși. La o fermă de 10-50 de ha de cereale achiziția unei mori pe piatră de 10 000 de euro este o bagatelă pentru majoritatea agricultorilor care își permit să investească de zeci de ori mai mult în utilaje pentru producție, ca să râmână pentru veșnicie la statutul de sclav al traderilor.

În Franța, campion european al producției agricole se observă după 1990 o politică evidentă a zeci de mii de mici agricultori (10-20 ha de cereale) care și-au deschis propriile mori și brutării (la nivel de maxim 20 000-30 000 de euro investiție) ca să producă un produs tradițional, ecologic sau de casă pe lanțuri alimentare scurte. Au revenit la soiurile de grâu de altădată (de acum minim un secol, cu înălțime de 1,5-2 m, cu calități nutriționale excepționale cerute de către consumatori). Ce-i împiedică oare pe producătorii români să preia acest tip de exemplu (ce se regăsește la o scară chiar mai mare în Polonia, Germania, etc…) în loc să intre într-o cursă frenetică a dezastrului financiar de creștere continuă a suprefețelor cultivate. Câtă inteligență trebuie să ai ca cerealicultor român ca să pricepi că a intra în capcana creșterii mărimii fermei, este calea sigură către pierzanie (muncă mai multă; griji mai multe, împrumuturi mai mari, riscuri mai mari, pământuri din ce în ce mai scumpe).

Oare este datoria mea de țăran/profesor de a ridica acest subiect sensibil, care o să-mi facă o listă infinită de prieteni pe care îi va supăra acest adevăr, câtă vreme ei au fost obișnuiți de 27 ani cu minciuni inteligent ambalate de către băieții deștepți din sectorul cereale.

Ce trebuie să facă un țăran din câmpie ce deține o fermă de 10-50 ha de cereale dacă vrea să trăiască decent în România, pe model european (Franța, Germania)?

  • Să câștige pariul istoric cu cei trei P (PPP- Pâine=Popor=Putere) ai regilor Europei, de pe vremea când pâinea era obiect de monopol regal;
  • să se echipeze cu o moară pe piatră (5000-10 000 euro) de ocazie;
  • să-și deschidă o brutărie artizanală pe vatră (100-150 kg de pâine pe șarjă, cu alimentare cu lemne) de familie;
  • să-și certifice ecologic ferma de cereale și brutăria;
  • să-și atesteze tradițional produsele de panificație;
  • să-și formeze o clientelă de 200-400 de familii pe lanț alimentar scurt ce trebuie aprovizionate direct (domiciliu sau loc de muncă) pe bază de abonament anual;
  • să-și reducă suprafața de producție la 15-20 ha;
  • să integreze animale în fermă pentru asigurarea fertilizării organice;
  • să creeze sisteme agroforestiere (culturi de cerale cu bezi forestiere din 50 în 50 de m) ca să reziste valurilor de secetă din anii care vin;
  • să revină la soiurile și populațiile locale cu calități nutriționale cerute de piață;
  • să treacă pe culturi asociate, intercalate,  ca să crească cantitatea de biomasă pe ha și să reziste la seceta din ce în ce mai agresivă în anii ce vin;
  • să-și reducă dependența de bancă și subvenții;
  • să-și redimensioneze munca salarială la nivel de angajați din familie;
  • să devină oameni liberi material și mental, condiție esențială pentru un om ce vrea să fie propriul stăpân;
  • să devină țaran/morar sau țăran/brutar, meserii de care nu se moare de foame în Europa;
  • să devină oameni bucuroși abandonând figurile triste;
  • să depășească paradigma grânarului Europei devenind hambarul de făină al Europei;
  • să-și depășească paradigma neputinței legată de producția de materie brută, ca să poată sărbători centenarul cu demnitate;

Avram Fițiu

Secretar General

Federația Națională de Agricultură Ecologică

Cartea Savarea Fermei Țărănești se poate descărca gratuit de pe blogul meu: http://www.avramfitiu.ro/

Mai multe detalii despre tematica renașterii din cenușa uitării a satului românesc, puteți vedea pe publicația noastră  online http://www.romanianoastră.info

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here