Când îți este rușine să fii român și nu știi cine ești, ai nevoie de un doctor din Irlanda să te lecuiască de boală: Peter Hurley vraciul neamului românesc, la sfat cu studenții de la FSEGA, UBB!

0
14604
views
Sursă:agerpres.ro

Ce să caute un irlandez în mijlocul studenților de la F.S.E.G.A. din cadrul U..B.B. Cluj Napoca m-am întrebat eu când am primit o invitație de participare la o conferință legată de tradiție, identitate, suflet românesc, susținută de Peter Hurley ieri pe înserat? 

Există vreo legătură între științele  economice și aceste noțiuni abstracte pentru mulți dintre tinerii noștri?

Să vezi un amfiteatru cu peste 300 de studenți, profesori, copiii și nu numai cu sufletul la gură pe o tematică legată de satul românesc ca ultimă civilizație vie a Europei este un eveniment ce creează o cotitură istorică în modul de gândire al generațiilor tinere.

Înseamnă că tineretul din ziua de astăzi nu este împlinit sufletește dacă poate cere astfel de leacuri. Într-o lume în care guvernanții noștri de 27 de ani ne-au adus în situația ingrată de ne fi rușine să ne mai declarăm români prin Europa, neamul acesta are nevoie urgentă de un doctor de suflete.

Într-o astfel de atmosferă a vorbit aseară Peter Hurley, despre români, acest vraci al sufletului românesc despre demnitatea sau rușinea de a fi român.

Cum ne vede acest irlandez care locuiește în România de peste 20 de ani?

  • România are ultima civilizație rurală vie din Europa pe care noi românii nu dăm doi bani!
  • România este campioana agro biodiversității din Europa (noi românii, călcăm pe bogăție și ne plângem de sărăcie)!
  • România are cel mai mare număr de țărani din Europa cu un patrimoniu gastronomic, tradițional, cultural inestimabil (din păcate, o piatră de moară pentru guvernanții români)!
  • România deține un  țesut social unic în Europa în mediul rural care joacă un rol de tampon social pentru pacea socială din țară;
  • România are o clasă mijlocie în mediu rural capabilă de a crea stabilitate economică pe termen scurt și mediu;
  • România are o civilizație rurală  unică în Europa purtătoare a tradițiilor poporului roman și implicit a identității naționale;
  • România are societatea rurală  cu cea mai ridicată natalitate din Europa;
  • România rurală  este cel mai mare proprietar tabular de pământ din Europa ;
  • România are o civilizație rurală care asigură coloana vertebrală a enoriașilor bisericii naționale, atât de necesară astăzi când Europa este zguduită identitar!
  • România țărănească este depozitara celui mai important patrimoniu gastronomic (alimente gustoase și sănătoase, ca alternativă la produsele chimizate oferite de sistemele agricole industriale) din Europa!
  • România rurală are cel mai curat mediu înconjurător din Europa datorită practicării unei agriculturi tradiționale pe o mare parte din teritoriu!
  • România rurală a fost capabilă de cea mai mare jertfă umană din Europa timp de secole apărând creștinismul cu furca și coasa în fața unor armate otomane super instruite și echipate militar!
  • România rurală a dat Europei cea mai descurcăreață (inteligentă social) forță de muncă emigrantă!
  • Că Europa își reinventează identitatea străveche după ce a pierdut-o că să poată rezista în această lume globalizată și că momentul regăsirii ( punctul de cotitură identitară) nu este departe!
  • Că România ar fi campionul Europei la identitate tradițională în acest moment de regăsire pe sine dacă nu ar pierde cea are astăzi ca tezaur patrimonial rural!

Dacă un străin irlandez ca Peter Hurley, acest Maraneaoș (după mine, Petre/Peter este cel mai mare patriot român, mai mult decât sute de mii de români laolaltă) vede astfel lucrurile, oare se înșeală, sau noi românii avem orbul găinii?

Iar noi dragi Români, ce am fost învățați de către guvernanții români și europeni să spunem despre noi?

  • Că trebuie să ne fie rușine că suntem români!
  • Că trebuie să punem capul în pământ când spunem că suntem români!
  • Ca trebuie  să ne rușinăm de trecutul nostru și să devenim umilii și umiliții Europei!
  • Că nu suntem demni ca cetățeni europeni!
  • Că nu am creat nici o valoare culturală românească la nivel european (și că nu avem motive de mândrie să ne mai declarăm români ci dimpotrivă să ne bucurăm de noțiunea demnă de cetățean european) cum spunea bietul H.R. Patapievici, blestemat fie-i numele!
  • Că limba română este o făcătură lingvistică dintr-un amestec de limbi ale valurilor migratoare!
  • Că poporul român nu a fost demn în fața istoriei și s-a ascuns în munți, fiind un fel de capră socială pentru toți sălbaticii orientului și occidentului de la civilizatorul sangvinar Attila la pederastul Traian?

Dar voi dragi români cum vedeți România?

  • O vedeți cumva ca Peter Hurley?
  • Sau o vedeți ca Boia, Patapievici, Liiceanu și compania?

Avram Fițiu,

Secretar General ,

Federația Națională de Agricultură Ecologică (F.N.A.E.)

http://www.avramfitiu.ro/

Mai multe detalii despre tematica renașterii din cenușă a satului românesc puteți vedea pe publicația noastră online http://www.romanianoastră.info

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here